Oh, ce veste minunata! Cand se inchide o usa, se deschide alta

Drag cititor interesat de memoriile mele comuniste, mai întâi de toate, îți mulțumesc din suflet pentru sprijin.
Fără tine eu nu aș exista.

14 Nuante de rosu-amintiri din copilaria comunista-carte de Cristina G.
Fotografie de pe Pixabay
Cum am zis în postarea precedentă, când se închidă o ușă, se deschide alta.
Când ai un vis la care ții mult, nu trebuie să-ți pierzi încrederea niciodată.
Determinarea este cheia succesului în orice îți propui.

Drag cititor, te anunț cu mare bucurie că deși am închis tratativele cu o casă de editură care se oferise să publice 14 Nuanțe de Roșu, cartea va fi publicată în 2019 de o altă casă de editură căreia nu-i menționez numele deocamdată.
Suntem în faza preliminară de discuții, dar tot ce s-a menționat până acum este deosebit de încurajator.
Sunt foarte fericită și simt că de data asta lucrurile vor merge încă și mai bine decât mă aștept.
Sunt un om al faptelor.  
Deși am scris și publicat o carte care cuprinde cele mai negre gânduri ale mele, The Heaviness of Breathing, știu că totul se întâmplă cu un motiv.
Suferința nu este niciodată degeaba.

Cartea acestea de memorii din vremuri comuniste este opera cea mai importantă din cariera mea de autor. 
Publicarea ei este o bucurie imensă pentru familia mea.
Acest eveniment merită o promovare masivă, de aceea rog pe toți cei ce îmi apreciază munca să împartă pe toate rețelele de socializare postările relative la această carte.
Promovarea verbală este de asemenea încurajată și apreciată.

Pe Facebook am peste 1500 de „prieteni” în listă, însă majoritatea sunt de sex masculin interesați de cu totul alte lucruri decât lectura și sprijinul valorilor românești.

Mulțumesc oamenilor cu suflet care doresc să aibă un cuvânt pozitiv de spus în cariera mea. 


Îți urez ție și celor dragi, un Crăciun Fericit, dacă crezi în venirea lui Isus, dacă nu, Sărbători Fericite!
Fii bun în fiecare zi a anului, nu doar în această perioadă.

Pace, iubire și înțelegere.

Craciun Fericit de la scriitoarea moldoveanca Cristina G.
Fotografie de pe Pixabay

Niciun comentariu

Orice parere este apreciata, insa te rog sa respecti regula de aur: "Ce tie nu-ti place, altuia nu face."
Toate comentariile sunt moderate (trec prin mâinile mele). de aceea nu apar imediat.
Multumesc!

#14nuantederosu
#autorcristinag