Astăzi, 18 decembrie 2019, am dus pe ultimul drum pe vecinul Dănuț, care s-a stins fulgerător la vârsta de 45 de ani.
Dacă eu nu reușesc încă să cred ca Dănuț doarme acum somnul de veci, nu-mi pot imagina ce simte mama, soția, copilul, fratele, sora, prietenii și ceilalți dragi.
Durerea lor nu se poate descrie în cuvinte.
Am copilărit cu Dănuț - Dan Blaj (numele din buletin).
Nu m-am jucat mult în copilăria mea, dar atunci când am făcut-o Dănuț era mereu alături de noi, ceilalți vecini și prieteni. Căci eram toți prieteni.
„Băteam la filănți” împreună.
Și verișoara lui, Mihaela, mi-a zis azi că ne jupuia la jocul ăsta.
Ne lua tot, practic.
Curios cum am descris acest joc din Epoca de Aur în „14 nuanțe de roșu”, dar nu-mi aminteam cine era acel profesionist care zbura toate filănțile afară din groapă și ne lăsa lefteri - deseori cu lacrimi pe obraji și cu ciudă-n suflet.
Filănțile alea erau averea noastră și el era cel mai bogat dintre noi.
Eu eram bâtă la jocul ăla. Și nici nu-mi plăceau competițiile, așa că nu prea mă interesa atunci când mă-ntorceam acasă cu buzunarele goale. Întotdeauna de fapt.
Dar Dănuț este protagonistul unei amintiri care mi-a marcat copilăria și poate întreaga viață.
Nu știu dacă i-am menționat vreodată numele în memoriile mele comuniste, dar acum îmi dau seama că ar fi trebuit.
Dacă ai cartea, în mod sigur vei găsi acel fragment unde vorbeam de sfârșitul lumii.
Aveam 4 ani poate, Dănuț avea 5 și ceva și ne jucam în curte la părinții lui, care nu erau acasă.
Tata era la serviciu, mama prin vecini ori la cumpărături.
Deodată auzim voci și pași care se apropiau de poartă.
Și-atunci am fugit în casă și ne-am ascuns sub masa de lângă ușă.
Habar nu am de ce. Nu e că ne muștruluiam dacă ne jucam. Dar copiii...
Și-ascunși acolo am auzit o discuție șocantă între mama lui Dănuț - tanti Măriuța - și o altă vecină.
Aceasta din urmă a întrebat-o pe tanti Măriuța dacă a auzit că-n anul 2000 va fi sfârșitul lumii.
Nu-mi amintesc exact răspunsul primit, dar impactul ce a avut asupra mea acea veste a fost monstruos.
Am făcut repede calculele - cum am crezut eu, băbește - adică pe degete - și am descoperit că șirul vieții mele se va întrerupe brusc la 25 de ani.
Și m-a cuprins o așa disperare de am început să smiorcăi înfundat în colțul casei, sub masă fiind.
Nu știu cum am ieșit de acolo, dacă am fost descoperită sau nu. Nu știu nici unde a dispărut Dănuț, partenerul meu de joacă, căci gândul îmi era la sfârșitul lumii.
Și au trecut 40 de ani de atunci. A venit anul 2000 și nu a fost niciun „bang”. Pământul nu a dispărut iar oamenii au rămas pe el.
Dar azi i-am spus „Adio” lui Dănuț.
Și m-am gândit din nou la sfârșitul lumii... care poate nu va veni pentru noi toți, deodată, ci vom pleca pe rând.
Unul câte unul sau doi câte doi...
Și ceilalți vor rămâne cu fața brăzdată de lacrimi și un gol în suflet, pe care nimeni și nimic nu-l va mai umple niciodată.
Căci afectul ce purtăm unuia sau altuia nu poate fi înlocuit de o altă făptură.
Dănuț era fratele Mihaelei, prietena și partenera mea de dans din discotecile din Gherăești.
Discoteci în care Dănuț a fost DJ (disk jockey) - adică el se ocupa de muzică și sunet.
Datorită lui, Mihaela nu plătea intrarea la discotecă și pentru că noi eram nedespărțite, nici eu nu o plăteam.
Dănuț era „pila” mea.
Și nu i-am mulțumit niciodată, chiar dacă aveam inima plină de recunoștință.
Discoteca era singura mea sursă de distracție în vremuri de mult apuse. Dar nu numai a mea, ci a multor generații de gherăeșteni.
Și câte cântece ce prețuiam numai eu făcea Dănuț să răsune-n discotecă la cererea mea....
Și eu dansam de nebună, poate singură, căci nici Mihaela nu înțelegea de ce-mi plăcea atât de mult „Russian Lullaby” de E-Type, de exemplu.
Astăzi, îți dedic ție, prieten din copilărie „Paint it, Black” de Rolling Stone.
Odihnește-te în pace, Dănuț!
Și mult, mult curaj soției lui îndurerate, Tina (Leontina).
Cât de greu trebuie să-i fie ei și copilului lor...
O îmbrățișare lui tanti Măriuța, care nu-mi pot imagina ce simte... A pierdut un copil.
O îmbrățișare și un gând curat Mihaelei și lui Marius, sora și fratele lui Dănuț.
 |
| Fotografie de pe Pixabay |
Durerea lor nu se poate descrie în cuvinte.
Nu m-am jucat mult în copilăria mea, dar atunci când am făcut-o Dănuț era mereu alături de noi, ceilalți vecini și prieteni. Căci eram toți prieteni.
„Băteam la filănți” împreună.
Și verișoara lui, Mihaela, mi-a zis azi că ne jupuia la jocul ăsta.
Ne lua tot, practic.
Curios cum am descris acest joc din Epoca de Aur în „14 nuanțe de roșu”, dar nu-mi aminteam cine era acel profesionist care zbura toate filănțile afară din groapă și ne lăsa lefteri - deseori cu lacrimi pe obraji și cu ciudă-n suflet.
Filănțile alea erau averea noastră și el era cel mai bogat dintre noi.
Eu eram bâtă la jocul ăla. Și nici nu-mi plăceau competițiile, așa că nu prea mă interesa atunci când mă-ntorceam acasă cu buzunarele goale. Întotdeauna de fapt.
Dar Dănuț este protagonistul unei amintiri care mi-a marcat copilăria și poate întreaga viață.
Nu știu dacă i-am menționat vreodată numele în memoriile mele comuniste, dar acum îmi dau seama că ar fi trebuit.
Dacă ai cartea, în mod sigur vei găsi acel fragment unde vorbeam de sfârșitul lumii.
Aveam 4 ani poate, Dănuț avea 5 și ceva și ne jucam în curte la părinții lui, care nu erau acasă.
Tata era la serviciu, mama prin vecini ori la cumpărături.
Deodată auzim voci și pași care se apropiau de poartă.
Și-atunci am fugit în casă și ne-am ascuns sub masa de lângă ușă.
Habar nu am de ce. Nu e că ne muștruluiam dacă ne jucam. Dar copiii...
Și-ascunși acolo am auzit o discuție șocantă între mama lui Dănuț - tanti Măriuța - și o altă vecină.
Aceasta din urmă a întrebat-o pe tanti Măriuța dacă a auzit că-n anul 2000 va fi sfârșitul lumii.
Nu-mi amintesc exact răspunsul primit, dar impactul ce a avut asupra mea acea veste a fost monstruos.
Am făcut repede calculele - cum am crezut eu, băbește - adică pe degete - și am descoperit că șirul vieții mele se va întrerupe brusc la 25 de ani.
Și m-a cuprins o așa disperare de am început să smiorcăi înfundat în colțul casei, sub masă fiind.
Nu știu cum am ieșit de acolo, dacă am fost descoperită sau nu. Nu știu nici unde a dispărut Dănuț, partenerul meu de joacă, căci gândul îmi era la sfârșitul lumii.
Și au trecut 40 de ani de atunci. A venit anul 2000 și nu a fost niciun „bang”. Pământul nu a dispărut iar oamenii au rămas pe el.
Dar azi i-am spus „Adio” lui Dănuț.
Și m-am gândit din nou la sfârșitul lumii... care poate nu va veni pentru noi toți, deodată, ci vom pleca pe rând.
Unul câte unul sau doi câte doi...
Și ceilalți vor rămâne cu fața brăzdată de lacrimi și un gol în suflet, pe care nimeni și nimic nu-l va mai umple niciodată.
Căci afectul ce purtăm unuia sau altuia nu poate fi înlocuit de o altă făptură.
Dănuț era fratele Mihaelei, prietena și partenera mea de dans din discotecile din Gherăești.
Discoteci în care Dănuț a fost DJ (disk jockey) - adică el se ocupa de muzică și sunet.
Datorită lui, Mihaela nu plătea intrarea la discotecă și pentru că noi eram nedespărțite, nici eu nu o plăteam.
Dănuț era „pila” mea.
Și nu i-am mulțumit niciodată, chiar dacă aveam inima plină de recunoștință.
Discoteca era singura mea sursă de distracție în vremuri de mult apuse. Dar nu numai a mea, ci a multor generații de gherăeșteni.
Și câte cântece ce prețuiam numai eu făcea Dănuț să răsune-n discotecă la cererea mea....
Și eu dansam de nebună, poate singură, căci nici Mihaela nu înțelegea de ce-mi plăcea atât de mult „Russian Lullaby” de E-Type, de exemplu.
Astăzi, îți dedic ție, prieten din copilărie „Paint it, Black” de Rolling Stone.
Odihnește-te în pace, Dănuț!
 |
| Fotografie de pe Pixabay |
Cât de greu trebuie să-i fie ei și copilului lor...
O îmbrățișare lui tanti Măriuța, care nu-mi pot imagina ce simte... A pierdut un copil.
O îmbrățișare și un gând curat Mihaelei și lui Marius, sora și fratele lui Dănuț.
Niciun comentariu
Orice parere este apreciata, insa te rog sa respecti regula de aur: "Ce tie nu-ti place, altuia nu face."
Toate comentariile sunt moderate (trec prin mâinile mele). de aceea nu apar imediat.
Multumesc!
#14nuantederosu
#autorcristinag