Ești invitat la lansare! 7 aprilie

Drag cititor care-mi apreciezi munca,

Duminică, 7 aprilie 2019, va avea loc lansarea cărții 14 nuanțe de roșu.
Asta se va întâmpla în satul meu natal, Gherăești/Neamț, în jurul orei 12:30, în curtea bisericii Trupul și Sângele Domnului”. 

Aveam în minte ceva măreț, căci este o carte extrem de valoroasă din punct de vedere istoric.
Deși știu că nu toți citim, consider că orice român ar trebui să o aibă în bibliotecă.
14 nuanțe de roșu este acel tip de carte pe care ar citi-o și un om care nu iubește lectura deloc.

Mi-aș dori ca mai mulți să fie de acord cu mine. Clar, sunt autorul. :)

14 nuanțe de roșu este parte din viața mea și la propriu și la figurat.
Am petrecut mult timp scriind cele 500 de pagini culme de povestiri adevărate. M-am dedicat trup și suflet. Mi-am pus toată inima în acele pagini.
Am plâns și am râs în hohote. Știu că mulți alții vor avea aceleași reacții.
Este cartea mea de suflet. 

Dar este o lansare mică. Minusculă.
Am invitat personal câțiva oameni, dar s-au fofilat.
Nu m-am supărat deloc. Nu sunt absurdă, nu cer oamenilor să mă sprijine când au alte interese.
Nici eu nu m-aș duce la un vernisaj de artă modernă. Nu-i pe gustul meu.
Mă tem că n-am să fiu decât eu și directorul editurii.
Mă rog să se simtă bine sora și cumnata mea și-atunci n-am să fiu singură.

Nu cred că-mi va cere cineva un autograf așa că nu iau pixuri cu mine.
În plus, scriu tare urât. Îmi tremură mâinile și-așa, fără să se uite nimeni la mine, darmite... Nu.
M-aș rușina prea tare.
Apoi... cine sunt să dau autografe? 
Pe viitor, după ce termin căsuța mamei, mă voi ocupa de cariera mea în țara natală.

Nu am cum să dau multe detalii căci nu știu cum se fac lansările pe la noi.
Va fi o surpriză și pentru mine.

Te invit cu mare drag.
Invit pe fiecare om care are timp și chef să vadă pe viu cartea mea.
M-aș bucura enorm să știu că amintirile mele din copilăria comunistă sunt apreciate.
Cartea, dedicată părinților mei, în mod particular tatălui meu care a trecut la cele veșnice pe 10 aprilie anul trecut, înseamnă totul pentru mine. 
În mod sigur tata mă privește de sus. Aș vrea să fie mândru de mine.

Mulțumesc celor care-mi vor fi alături cu gândul, știu că sunt mulți: fani, mama, frați, surori, prieteni. 

lansarea cartii 14 nuante de rosu de Cristina G. Gherghel din Gheraesti


Ca și în cazul romanului „Ada”, țin să anunț că toate câștigurile nete din vânzarea acestei cărți vor fi donate cauzei umanitare #ajutorpentrumirabela #citestepentrumirabela #alaturidemirabela

14 nuante de rosu de Cristina G. ajutorpentrumirabela


Niciun comentariu

Orice parere este apreciata, insa te rog sa respecti regula de aur: "Ce tie nu-ti place, altuia nu face."
Toate comentariile sunt moderate (trec prin mâinile mele). de aceea nu apar imediat.
Multumesc!

#14nuantederosu
#autorcristinag